marți, 17 februarie 2009

Ganduri despre iubire...

Acest text a fost scris de colegul si prietenul meu Calin Ciobotari si publicat in Flacara Iasului. Nu am acordul ziarului la care lucrez (de vreo 7 ani) ca sa-l preiau aici. Dar nu ma pot abtine sa nu o fac.

"
Cand vezi cum viata ta se transforma tot mai mult intr-o metafora soptita de altcineva decat de tine, se cheama ca iubesti...

Cand te vezi in celalalt ca intr-o oglindire, cand toate infiorarile tale se fac unde vii pe apele acelei oglinzi, se cheama ca iubesti...

Cand din absenta celuilalt ti se naste durere de carne si de oase, cand, nevazandu-l alaturi, a moarte ti se impaienjeneste privirea, se cheama ca iubesti...

Cand ti se pare ca il regasesti pe celalalt in toti ceilalti muritori, si, cu infinita durere, intelegi cat este, totusi, de unic si de irepetabil, se cheama ca iubesti...

Cand simti cum intreaga ta existenta atarna de un cuvant de la celalalt, cand devii constient ca destinul ti se decide pe muchia de cutit a unui zambet sau a unei taceri, se cheama ca iubesti...

Cand intelegi ca pentru celalalt ai fi in stare sa fii cum n-ai mai fost, sa faci ce n-ai mai facut, sa crezi in ceea ce a fost cat pe ce sa nu mai crezi niciodata, se cheama ca iubesti...

Cand, deopotriva, nu mai intelegi nimic, ca si cum orice inteles s-ar fi lepadat de tine, se cheama ca iubesti...

Cand Eternitatea, Infinitul si Viata ti se par monede de schimb prea neinsemnate ca sa-ti poti negocia secunda petrecuta alaturi de celalalt, se cheama ca iubesti...

Cand te simti in stare sa tai cu o linie dreapta, netremurata, tot ce a insemnat existenta ta de pana acum, se cheama ca iubesti...

Cand descoperi, cu uluire, ca, prin numele celuilalt, poti denumi toate lucrurile lumii, pentru care, pana atunci, ti-au trebuit atatea si atatea cuvinte, se cheama ca iubesti...

Cand trupul iti locuieste in suflet, iar nu sufletul in trup, cum au zis atatia oameni intelepti dar neindragostiti de altceva decat de gandire, se cheama ca iubesti...

Cand Timpul si Spatiul isi pierd orice semnificatie, cand o mie de ani ti se par ceva mai putin de o clipa, iar o mie de kilometri ceva mai mult decat lungimea unui gand duios, se cheama ca iubesti...

Cand obtii certitudinea ca locuiesti intr-un cantec, si nu intr-un oras, cand ajungi sa fii convins ca traiesti pe o stea, iar nu pe o planeta numita Pamant, se cheama ca iubesti...

Cand propria-ti Moarte devine ceva atat de banal, incat nici nu merita s-o mai iei in calcul, se cheama ca iubesti...

Cand intr-un simplu gest, intr-o fugara privire, intr-o abia auzita soapta dinspre celalalt, regasesti toate literaturile si toate filosofiile lumii, se cheama ca iubesti...

Si cat de putin mai conteaza restul atunci cand iubesti complet, fara de rest!...
"

Niciun comentariu: