Cesare Pavese - Meseria de a trai
Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.
duminică, 23 noiembrie 2008
Gand de toamna (20)
"Incetezi de a mai fi tanar cand intelegi ca, impartasindu-ti o durere, trebuie sa cauti timpul potrivit"
sâmbătă, 22 noiembrie 2008
Gand de toamna (19)
"Cine incearca sa-si pastreze o femeie doar prin simpla putere a daruirii sau a sinceritatii e un naiv"
Cesare Pavese - Meseria de a trai
joi, 20 noiembrie 2008
Parlamentari de mahala
Mai este aproape o săptămână din această stupidă campanie electorală şi scăpăm de figurile rânjite ale celor care vor să prindă un loc în parlament, o leafă mai mare, putere de influenţă şi tot ceea ce decurge din faptul că se aburcă în sferele corupte ale puterii. Privesc de câteva saptămâni tot acest tablou care înseamnă campanie electorală şi îmi dau seamă că iar ne vor lua de proşti. Până la urmă vor ajunge în mocirla parlamentară tot cei care trebuie să ajungă, să-şi apere pielea, în continuare, de braţul şi aşa ciung al Justiţiei. Puşi în faţa unui sistem de vot aşa-zis uninominal (aiurea) pe care au tot încercat să-l evite, dar până la urmă l-au făcut după chipul şi asemănarea lor de pigmei, politicienii de cartier nu ştiu ce să mai inventeze ca să adune voturi. Crezându-se într-un fel de campanie de "primari" au ajuns să bată pe la uşile oamenilor şi să le promită străzi asfaltate, cluburi pentru pensionari, becuri pe stâlpi, salarii mai mari, grădiniţe, muzee, stadioane şi tot felul de alte aberaţii crezând că cineva îi şi mai crede. Culmea este că în spatele acestor politicieni de mahala stă câte o gaşcă întreagă de frustraţi, indivizi fără nici cele mai elementare norme de logică şi comunicare, nişte terche-berchea care au impresia că viaţa oraşului se termină la scara blocului din care coboară ei sau, şi mai rău, la portiera vreunei maşini cu număr de capitală. Pentru că, nu-i aşa, şmecherii de capitală dau tonul în toată ţara. Ei ştiu cel mai bine ce-l doare pe amărăşteanul din CUG sau din Ţicău. Ei vin cu aerele lor de capitală puturoasă şi pe unde trec îmbâcsesc totul în jur. Tot în găştile de campanie stau o mulţime de coate-goale de prin partide, şi nu mă refer la lipitorii de afişe că aia măcar muncesc şi nu se văd, ci mă refer la şmecheraşi cu cravată şi pantofi lustruiţi care din cauză că nu sunt în stare să înveţe o meserie cinstită, se lipesc de grangurii de prin partide, le ciugulesc din palme, învăţa cum trebuie să te comporţi ca să-ţi baţi joc de oameni dar să le ceri cu neruşinare votul, după care la momentul oportun se lansează şi ei în mocirla politică. Şi mă cutremur când îmi dau seama că ăştia vor să conducă România. În acest timp, oamenii care chiar pot face ceva îşi văd de treburile lor pentru că nu aşteaptă aplauze, afişe pe gard, televiziuni şi ziare care să le arate cum se spală cadavrele politice, nu aşteaptă să le recunoască cineva meritele pentru că dacă vrei să lucrezi în linişte trebuie să stai departe de mizerie.
duminică, 16 noiembrie 2008
Gand de toamna (18)
"Unui nebun mai pot sa-i vina mintile la cap, dar visatorului nu-i ramane decat sa se desprinda de pamant"
Cesare Pavese - Meseria de a trai
sâmbătă, 15 noiembrie 2008
Gand de toamna (17)
"Legea morala ne ajuta sa nu ne facem rau noua insine, nu sa-i crutam pe altii"
Cesare Pavese - Meseria de a trai
duminică, 9 noiembrie 2008
Gand de toamna (16)
"Lucrurile si persoanele sunt ale noastre, conteaza adica pentru noi, doar in masura in care ne costa, nu in masura in care ne dau ceva."
Cesare Pavese - Meseria de a trai
sâmbătă, 8 noiembrie 2008
Gand de toamna (15)
"Indiferent de felul nenorocirii: ori ne-am inselat si nu e o nenorocire, ori ia nastere dintr-o insuficienta pentru care noi suntem de vina. Si cum a ne insela este vina noastra, nu trebuie sa invinuim pe altcineva decat pe noi insine de orice nenorocire"
Cesare Pavese - Meseria de a trai
miercuri, 5 noiembrie 2008
Loredana, pe vremea cand stia sa cante
Loredana Groza, Buna seara, iubito
impreuna cu Ion Caramitru
Locul 2 in Top 80 la Radio Romania Actualitati
Versuri: Lucian Avramescu, muzica: Adrian Enescu
impreuna cu Ion Caramitru
Locul 2 in Top 80 la Radio Romania Actualitati
Versuri: Lucian Avramescu, muzica: Adrian Enescu
duminică, 2 noiembrie 2008
Gand de toamna (14)
"Unica bucurie pe lume este aceea de a începe ceva. E frumos să trăieşti pentru că a trăi înseamnă a începe mereu, în orice clipă."
Cesare Pavese - Meseria de a trai
sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Gand de toamna (13)
"Daca ar fi realizabila o viata cu totul eliberata de orice sentiment al pacatului, ar fi inspaimantator de goala"
Cesare Pavese - Meseria de a trai
Abonați-vă la:
Postări (Atom)