duminică, 30 ianuarie 2011

Vis de iarna (13)

Ianuarie

de Duiliu Zamfirescu

Frigul, scriitor pe geamuri
Cu zapezile se joaca
Si le schimba-n promoroaca
Atarnand ciucuri pe ramuri.

Din fereastra-mi inghetata
Stau uitandu-ma la cer:
Norii, plumbuiti de ger,
S-au strans pata linga pata.

Trist si singur ca un greier
Valul timpului rupandu-l,
Eu astept sa-mi toarca gandul
Intr-un colt mai cald de creier.

Iar afara numai fumul
Subtiratec isi ia zborul;
Eu imi leg de dinsul dorul
Si-n vazduhuri ii dau drumul.

(1888)

duminică, 23 ianuarie 2011

Vis de iarna (12)

Miraj de iarna
de A.E. Baconsky

Aicea totul seamana cu tine
Sau poate eu asemanari iti caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.

Brazii inalti si coplesiti de nea
Par crini enormi acoperiti de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o planta suitoare.

In sarpele de fum ce suie lin
Faptura ta subtire se mladie,
Vantul de nord in fulgii care vin
Te spulbera, te-adoarme si te-nvie.

Ceturi tarzii - flori de ninsoare, flori
Tresar si se-nfioara omeneste,
Si parca insasi noaptea uneori
Cu ochii tai de-aproape ma priveste.

O, ceas de taina - clipele dispar,
E numai gandul meu umbland aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecand prin mine, bantuie padurea.

Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeste-n jur imensele zapezi.

luni, 17 ianuarie 2011

Vis de iarna (10)

Bătrânul cerşetor

La colţul străzii e un cerşetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispăşeste râsul tuturor.

Adolescenţii se mai ţin de glume
Şi-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân şi înţelegător,
Cu noi, cu toţii, dar, cu cei mici, anume.

Şi cine observă, într-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerşetorul, a uitat să moară.

Sub zdreanţa lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.

Adrian Paunescu

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Vis de iarna (9)

E 15 ianuarie - e Mihai Eminescu...

Înger de pază

Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină de umbre şi raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.

Eşti demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!... O-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,
Căci tu - tu eşti el.

duminică, 9 ianuarie 2011

Vis de iarna (9)

"Eu iti sugerez sa nu ratezi nici o oportunitate care iti poate oferi ceva cu care nu esti obisnuit. Sa nu te agati niciodata de trecut si sa ramai mereu deschis la noi incercari... Sa fii gata mereu sa alegi calea pe care nu ai mers vreodata. Cine stie? Chiar daca se dovedeste a fi fara rost, cel putin a fost o experienta."
Osho

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Vis de iarna (8)

"Fapta buna e minunea care face doua inimi fericite. Fapta rea este lipsa minunii care usuca doua inimi. De aceea nimeni nu vorbeste despre minune cand se usuca iarba, dar toti vorbesc despre minune cand creste iarba".
Episcopul Nicolae Velimirovici

luni, 3 ianuarie 2011

Vis de iarna (7)

"Plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. Nu reprezintă decât un aspect - şi nu cel mai important - al relaţiei pe care o numim iubire. Lucrul esenţial este adevărul, încrederea care se stabileşte între doi oameni, două suflete, două spirite... cum vrei să-i spui. Că adevărata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care şi-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna."
John Fowles

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Vis de iarna (6)

"Omul nu este acela pe care nu-l poate cuprinde mormantul; ci acela pe care nu-l poate inchide nici universul. In adevar, gandurile noastre sunt constiente de sine, la orice departare s-ar intinde. Iar sentimentele noastre se extind si se implinesc in toate fiintele si lumile, spre care sunt indreptate."
Episcopul Nicolae Velimirovici